Mi-am abandonat sufletul. L-am lasat intr-o mare de intuneric… fara lanterna, fara speranta, fara harta sau busola. Le-am confiscat pe toate. Sa vedem cum o sa se descurce acum…

Lipsit de mijloace de orientare, va ajunge oare unde trebuie? Sau, cel putin, va reusi sa nu se inece?

Gandesc prea mult…mi se zice in mod constant lucrul asta! What should I do? Asa sunt eu… am o viziune pe termen lung! Niciodata nu am vizat efecte pe termen scurt, intotdeauna am privit in perspectiva… Se pare ca nu e un lucru foarte bun!

Si gandindu-ma prea mult… ajung sa ma gandesc la cel de langa mine: ce vise are, ce ar vrea langa el, ce i s-ar potrivi, ce isi doreste. Apoi, ma gandesc la ceea ce pot eu oferi in raport cu cererile/dorintele lui. Stiu ca suna a economie, marketing, dar asta e adevarul, asa gandesc, asa se intampla.

Daca imi dau seama ca nu pot oferi ceea ce el doreste, ce ar trebui sa fac? La un moment dat se va intampla inevitabilul… iar mie nu imi place sa amagesc pe cineva sau sa fiu amagita. Prefer sa renunt. Sunt o lasa, recunosc. Prefer sa renunt acum pentru a trece amandoi mai usor peste…

In momentele astea sunt rece precum un cub de gheata! Iar din cauza stresului, de 5 zile incoace as manca fara oprire. Aseara, mai aveam putin si plangeam de foame… As asculta un punk sau un rock si as face putin pogo… doar asa, ca sa ma destresez! Si mi-as cumpara o geanta sau o pereche de pantofi; asta functioneaza mereu la mine! Ma calmeaza si ma ajuta sa vad viata mai roz.

P.S. imi cer scuze ca nu am pus diacritice, sper sa intelegeti ce am scris.

Anunțuri