Etichete

, , , , , , , , ,

De ce să ai o zi în care să îți împărtășești iubirea cand poți avea tot timpul din lume? De ce îți trebuie o zi anume ca să îi faci persoanei iubite un cadou sau să îi spui că o iubești? De ce nu poți face toate astea într-o zi oarecare? Sau, mai bine zis, în fiecare zi!

Poate sună învechit, dar eu consider că atunci când doi oameni se iubesc, nu trebuie să caute motive pentru a-și declara iubirea, ci pur și simplu să se dăruiască celuilalt cu fiecare clipă petrecută împreună. Să îi dăruiască celuilalt puterea de a-i spulbera inima și totuși să aibă încrederea că nu o va face. Să îi spună că o adoră în toate ipostazele ei… că îi iubește zâmbetul de copil rebel, că îi iubește gândurile mature, că îi iubește privirea când se uită pofticioasă la un lucru, că îi iubește mâinile când și le plimbă prin părul lui, că îi iubeste buzele atunci când se lipesc de fruntea lui… că o adoră atunci când se trezește peste noapte și se strecoară în brațele lui precum un copil… că îl dezechilibrează cu tot echilbrul ei… că îl completează cu toate defectele ei… că este perfectă în toată imperfecțiunea ei… că o simte în sângele lui și că niciodată nu ar lasa-o să plece.

E prea frumos, nu? Mda… mereu am fost așa…o idealistă… Mi-au plăcut din totdeauna lucrurile ideale. Nu știu de ce, poate pentru că mă fac să mă simt foarte bine și dupa mă trântesc cu putere de pământ, făcându-mă în felul ăsta să gust momentele și toată intensitatea lor. E exact felul în care îmi place să trăiesc… să zbor căt mai sus chiar dacă asta înseamnă să îmi adun apoi miile de bucățele în care m-am descompus atunci când am fost izbită de realitate. 

Revenind la gânduri mai frumoase pot spune că am petrecut un weekend tare drăguț. Scumpul meu a avut grijă de mine și mi-a arătat că pot face lucruri pe care nu le-am facut până acum. Are un fel deosebit de a-mi vorbi și de a mă privi… Are un fel incitant de a-și mușca buza … Ce pot să zic…știe ce vreau, de ce am nevoie… și îmi oferă întocmai… E ceva intre noi…nu știu ce cu siguranță…dar îmi place. Îmi place mult!

Dragii mei, dragele mele… vă doresc o iubire sinceră, delicioasă și neînfricată!

Pentru voi și pentru iubirile voastre…pentru mine și pentru „al meu”, o melodie deosebită. Trebuie să-i mulțumesc unchiului meu pentru ea! Mulțumesc, unchiule! 😀

Anunțuri